Ceahlau - Septembrie 2020

Inceputul de Septembrie l-am petrecut anul acesta prin Bucovina, am vrut sa vad locuri noi… desi m-am nascut in Vatra Dornei n-am apucat sa ma bucur suficient de aceste meleaguri, asa ca am vizitat satele bucovinene, cateva manastiri, muzeul satului din Suceava ce chiar m-a impresionat, m-am dat chiar si pe o tiroliana de peste 1km lungime, am dormit la cort, am facut in multe seri foc de tabara, am mancat mancare buna… ce mai, a fost o saptamana plina si frumoasa. Dar pe finalul ei, am realizat ca mi-am dus aparatul foto cu mine aproape degeaba. Nu pentru ca n-as fi vazut locuri frumoase sau peisajul n-a fost pe masura obiectivului meu, ci pentru ca inceputul lui Septembrie a semanat cu o vara autentica, torida doar cu cer senin, fara nici o atmosfera sau lumina buna de pozat.

Lucrurile s-au schimbat putin c-o zi inainte de intoarcerea acasa, cand joi a plouat toata ziua, iar fiindca Ceahlaul era in drumul nostru spre Cluj am decis sa urcam vineri pentru o nooapte pe munte la cabana Dochia. Vazand poze cu un weekend inainte de pe Ceahlau cu treptele ce urca spre varful Toaca pline de turisti m-am gandit ca poate nu e cea mai buna alegere, dar totusi am urcat cu gandul la rasaritul ce va urma dupa o zi de ploaie.

Dupa urcarea de vineri dimineata pe o ceata umeda cu ceva soare prin ea, ajungem la Cabana Dochia unde realizam ca suntem singuri, toata cabana este goala, nici un turist. Toti au fost speriati probabil de vremea rea c-o zi inainte si au anulat toate rezervarile. Niciodata nu am vazut cabana mai linistita intr-o vineri seara :) Am urcat pentru prima data pe scarile noi construite de pe varful Toaca (550 la numar), de unde am surprins un apus frumos, dar gandul imi statea tot la rasaritul ce va urma unde speram la ceata si atmosfera de basm mult ravnita de fotografi.

Dupa vreo 4 ore de somn, sambata dimineata suna ceasul. Ma ridic cu greu sa ma uit pe geam cum e afara… mai era vreo jumatate de ora pana la rasarit. Ceata! Muuulta ceata, nu se vedea nimic. Era ceata mult dorita, dar sper totusi sa nu fie prea multa. Ma imbrac repede si ies din cabana pregatit de pozat desi nu se vedea absolut nimic la 10m in fata. Ma orientez spre un loc de unde cred eu ca as putea face ceva in cazul in care se mai imprastie negura si astept. Ma uit pe ceas si ora spune ca soarele trebuie sa iasa. Surpriza! Odata cu prima raza de lumina si ceata a inceput sa se mai imprastie si mi-a dat cateva portite de vizibilitate pana incet, incet s-a risipit si a mai ramas doar pe vale.

Multumit de cele 2-3 cadre cu rasaritul am zis sa trag o fuga si pe partea cealalta a masivului, aproape de manastire sa vad ce se intampla si acolo. Pe partea cealalta ceata inca persista, m-am plimbat singur, in liniste cu gandul ca poate observ niste capre negre inainte sa ma observe ele pe mine :) Nici n-am terminat bine de gandit si in vale vad ceva miscare. Eram fix deasupra ei. Ma retrag, imi setez aparatul in functie de conditiile date si revin pe muchie pentru a o lua in vizor. O urmaresc prin obiectiv cateva secunde, era foarte aproape, probabil vreo 10m maxim, dar tot cu spatele spre mine. Cadrul era bun, dar imi doream sa vad ceva mai mult decat un fund :))) Asa ca declansez totusi sa fac putin zgomot sa vad reactia ei. Desi aparatul e setat pe mod silent, subiectul fiind foarte aproape de mine, a auzit cortina si a intors capul sa se uite in vale de unde vine acel zgomot.

Acel moment il asteptam! Reincadrez si-mi fac cadrul dorit, moment in care aude exact de unde vine zgomotul, se uita fix la mine si o tuleste la vale pe un perete aproape vertical sa-si ia distanta regulamentara fata de mine. Dupa ce a coborat mai in vale, stiind ca nu reprezint un pericol si nu mai am cum sa ma apropii de ea, si-a vazut linistita de activitatile ei matinale ce se rezuma la pascutul ierbii pline de roua. Intre timp s-a risipit si ceata, am mai facut cateva poze, mi-a mai placut un cadru cu lumina pe subiect ce l-am inclus in selectia foto de mai jos, apoi foarte multumit, vreau sa ma intorc la cabana pentru a strange lucrurile si a cobora pentru drumul spre Cluj.

Nici nu bag bine aparatul foto in rucsac, cand vad pe o vale alaturata o familie intreaga de capre negre, cu iezi mai mari, mai mici ce se uitau toti spre mine, atenti la zgomotul clopotelor de la manastire ce probabil indica ora exacta :) Dintr-o data nu m-am mai grabit sa ma intorc la Cluj, am scos foarte lent din nou aparatul si cu pasi marunti m-am apropiat de animalele ce pasteau si care ma acceptau in preajma lor pentru a le surprinde in diferite ipostaze, in timp ce ele mancau iarba si se incalzeau in razele soarelui.

Cam asa a decurs scurta mea vizita din Ceahlau, dar cuvintele de mai sus nu pot descrie satisfactia si implinirea mea sufleteasca din acele cateva ore petrecute dimineata, singur in linistea si spectacolul naturii. Inchei aici cu vorbaria si va las sa vizionati mai jos o scurta selectie cu imaginile despre care tocmai v-am povestit. Enjoy!