Povestea Madeirei a început pentru mine anul trecut, în Martie 2023… Perioadă în care am explorat mai bine de doua săptămâni întreaga insula. Cam așa se întâmplă cu toate locurile noi, cu potențial fotografic în care merg. După multe zile de explorare amănunțită a numeroase locuri de pe întreaga insulă, urmează o lista cu cele mai spectaculoase locații ce merita incluse într-un tur foto viitor. Pentru Madeira, lista pot spune ca a fost destul de lungă :) Deși anul trecut am avut parte de o vreme complet atipică pentru Madeira, multe zile cu cer senin și 0 precipitații, am impresia ca a păstrat ce e mai frumos pentru anul acesta în care am revenit cu forte proaspete pentru încă două tururi foto acolo.
După cum spuneam și mai sus, anul acesta (2024) ne-am întors pentru încă doua săptămâni în Madeira, tot în luna Martie pentru a ne lua revanșa și pentru a aduce acasă multe cadre spectaculoase din unele locuri ce prima data nu am realizat chiar tot ce ne-am propus, iar una dintre locațiile cheie este pădurea Fanal, loc unde orice fotograf isi dorește să surprindă o atmosfera de basm. A fost atât de minunat, încât și poza mea de profil de pe Facebook este de acolo :) Am avut câteva dimineți cu ceata și soare exact cum ne-am dorit, iar mai jos veți vedea și o galerie foto sa înțelegeți despre ce vorbesc.
După experiențele unice trăite în pădurile cu dafini, au urmat multe plimbări pe coastă, locuri cu view spre ocean, multe plaje extraordinare dar și pe vârfurile celebre din zonă. Am primit multe intrebări legate despre cum reusim să surprindem constant astfel de momente in deplasările noastre in natură. Vă dau un mic indiciu. Norocul ti-l poti face de multe ori cu mana ta. Programul pe zile nu este facut de acasă, el se concretizeaza cu o zi inainte, sau chiar cu cateva ore inaintea iesirii la pozat. Totul se bazeaza pe conditiile meteo si locurile pe care urmeaza să le vizităm. După o lună petrecută in Madeira pozand-o zi de zi, am inceput sa cam intelegem cum functionează clima, fenomenele meteo si lumina pentru a rezulta in final imagini cu totul deosebite. Aici spre exemplu, în cadrul de mai jos, am stat in masini vreo 20min pe o ploaie serioasa, asteptand să treacă si să surprindem acest rasarit spectaculos.
Oricum, orice loc de pe planetă are farmecul lui, iar daca mergi unde trebuie la momentul oportun, poți realiza imagini cu totul deosebite, mai ales în zone unde clima îți oferă atât spectacol precum Madeira. Nu vă mai țin mult la povesti și încarc mai jos o galerie de imagini realizate in recenta deplasare acolo, iar daca doriți cumva sa ne însoțiți și anul viitor, nu ezitați sa ne contactați. Toate detaliile se pot găsi aici: > Madeira 2025 < și atenție, locurile sunt deja foarte limitate! Enjoy :)